- +4 0741 199 977
- B-dul Traian nr. 10
- contact@drpetric.ro
Dr. Răzvan PetricCine se află în spatele House of Dentistry?
Bine te-am (re)găsit! Sunt Dr. Petric Răzvan, un doctor pasionat, care vede o rezolvare în aproape orice problemă legată de dantura ta! Și chiar dacă acest domeniu nu este unul deloc ușor, datorită dedicării mele, am ajuns să pot, în sfârșit, să lucrez cu pacienți care, din vaste motive și probleme cu dinții, au uitat să mai zâmbească.
Sunt aici pentru a readuce zâmbetul pe buzele tuturor acelora care au trăit mereu cu frică de dentist. Tuturor acelora care au o problemă dentară și din această cauză sunt reticenți când vine vorba despre dantură.
În cazul în care chiar tu, cel care citești acum aceste rânduri, te afli în aceeași situație, vreau să știi că poți conta pe mine. Poate ai o problemă dentară sau chiar mai multe! Nu avea rețineri în a-ți face o programare și a vizita cabinetul stomatologic. Zâmbetul pe care-l aveau odată încă mai este acolo. Are nevoie doar de medicul stomatolog potrivit.
Așadar, ce spui, când vei face primul pas spre un zâmbet mai frumos, spre o dantură fără probleme?
Experiența
Am absolvit Facultatea de Medicină Dentară “Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca în 2016. Iar ca orice alt absolvent care nu dorește să se oprească doar la finalizarea studiilor de licență, am urmat mai multe cursuri pentru a deveni ceea ce sunt astăzi.
Printre acestea se numără:
- MODUL I – A COMPREHENSIVE TREATMENT PLAN FOR EXTENSIVE REHABILITATIONS
- MODUL II – ESTHETIC, FUNCTIONAL AND BIOLOGIC INTEGRATION OF THE PROSTHETIC REHABILITATION ON NATURAL DENTITION AND IMPLANTS
- MODUL III – CERAMIC MATERIAL SELECTION FROM SINGLE RESTORATION TO FULL-MOUTH REHABILITATION
- 2019, Ucraina-Kiev, Mastering tooth preparation -by Dr. Maxim Belograd
- 2020, România-București, Competență în Implantologie Orală – Școala Națională de Sănătate Publică, Prof.Dr. Ioan Sirbu
- 2020, România-Oradea, Focus- Curs de fotografie dentară, Dr. Andrei Dicu & Dr. Dan Lazar
Profesionalismul
Prin intermediul stomatologiei estetice contemporane, la cabinetul nostru avem o misiune clara:aceea de a infrumuseta zambetul fiecarei persoane care ne calca pragul. Pacientii nostri au parte de tehnologie dentara de ultima generatie si garantia actului medical la cele mai inalte standarde.
Urmărim, de fiecare dată, să corectăm imperfecțiunile danturii, dar și să îmbinăm armonios rolul fizionomic al dinților cu cel funcțional.
Un creator de zâmbete are mereu un as în mânecă: PROFESIONALISMUL.
O calitate care stă la temelia cabinetului stomatologic House of Dentistry!